A venit Primăvara la mine
A venit pirmăvara la mine,
fără să o vadă nimeni în afara mea.

S-a strecurat pe sub ușă, printre garniturile geamurilor,
prin crăpăturile din perete.

Mi-a zâmbit primăvara frumos, cu zâmbet de floare,
și am înțeles că mă iubea atât de mult,
atât de mult, încât a venit până la mine
să îmi spună.

Am stat alături de ea un ceas, două, mai multe,
și i-am ascultat șușotelile de ciripituri,
de parcă întreaga natură se îngrămădise în casa mea
mică, dezordonată, nerenovată.

Mă mângâia primăvara pe umăr
cu o briză ușoară, în miros de alge și de pescăruși,
ca respirația șuerată a unui delfin
țopăitor printre valuri.

Am vrut să îi spun și eu primăverii
cum mă simt, ce mai fac, cum mă simt ...

Dar primăvara mi-a atins gura cu degetele de muguri înfloriți
și mi-a făcut semn ușor
până ce încheieturile au început să-i pocnească
precum mugurii, la ițirea florilor.

Am vrut să o întreb pe primăvară
ce mai face, cum se simte, ce mai face,
dar a mi-a zâmbit din nou cu subînțeles,
cu înțelesul trilului de păsărele vesele, gureșe,
preocupate de noua viața pe care o aveau de plămădit.

Am vrut să îmbrățișez cu multă dragoste primăvara,
dar ea s-a retras, ușor, precum aburul ce se ridică din pământ,
m-a răcorit cu o lacrimă de picur de rouă
și a oftat abia auzit, cu scâncet de pui ieșit din găuace
și de gâză ce învață să-și foloseacă micile aripi.

A venit primăvara le mine,
dar a plecat mult prea repede,
iar eu am rămas cu un gol în suflet
și cu o mulțime de gânduri...
dar cu multă bucurie în inimă,
pentru că a venit primăvara la mine.