Sunt pe o ramură din cer, un pusnic nor,
Cândva, în altă viață, fost-am astru,
În veșnicie, neumbrit de nici un dor,
Nici nu puteam iubi dar nici să mor,
Eram în nemurirea mea, un biet sihastru,
Strâlucitor pe cer, eternul spectator.

În jurul meu nu-i nimeni a mă-nvinge,
Când văd o stea născându-se, mă doare,
Crescând în mine-ntunecat se stinge,
Mereu nepăsătoarea moarte o ajunge,
Căci steaua-și poartă crucea arzătoare,
Destinu-i scris și nimeni n-o va plânge.

Și timpul e-nghețat în peștera mea toată,
Nu știu să plâng, durerea mă despoaie,
Și-atunci o vărs în picături de apă,
Nu are gust de lacrimă, nu e sărată,
Și cade de pe cerul meu, tăcut, în ploaie,
Din care viața muritoare se adapă.