Știam că-i curtezană Noaptea,
Cu-al ei parfum fără căldură,
Tăcuta-i mână-o simt pe gură,
Cum lasă negrul ei pe buze,
Cu gust etern de întuneric,
Și la urechi șoptind himeric,
Când mă adoarme-și cere scuze.

O las să creadă că mă-nvinge,
Că-n al meu somn va fi stăpână,
Că-i voi iubi neagra lumină
Și-ntunecatul zâmbet tragic,
Dar când o fi să mă sărute,
Din inima-mi cu porți cărunte,
Mă va salva un înger magic.

Lovind în pleoapele închise,
Cu disperata lui lumină,
Să fac din el a mea cortină,
Să fac cu viata pace acuma,
Așa să scap de falsa Noapte,
Și din alintul ei de Moarte,
Și îngeru-mi întinse mâna.