visul și trezia la picioarele mele înșiră poezii tribut
țipete de femei pasive în spatele blocului mut
soarele pe cer orbește fecundat de gândul meu
de gândul meu la tine
conturul unui cerc de sânge pe pământul deflorat și
inundat de găleți cu secunde vii
în care ne-am așteptat plutind
la suprafață
ca niște păianjeni de apă
sau ca niște mormoloci într-un viitor
pahar cu vin
acum suntem lumină și am lăsat
casa din copac în urmă
și-mi țipi printre lacrimi reptiliene de dor
poetul trebuie să fie mai întâi om