eu desenez tavane pe podele
de-ți cad în ochi, am rău de înălțime

privind orbește și izbind în stâncă
înnoroiat de zei nu sunt eu încă
ci-n doar suicidalele taverne
se dau acolo ghes la baliverne

eram copil, ce joacă era viața
neîntsrunind-o nici o căutare
acum, adult, cu geamăt lung spre mare
ori către munții ce-i vosește ceața

eram de parcă nici nu aș fi fost
acuma sunt de parcă nici nu sunt
dar toate-și vor găsi un rost
de voi ajunge în a fi cărunt

cu zi pe zi sunt mai puțin robust
iar degetele mi se-aștern pe bust