Era o femeie voinică,
atât de zdravănă când mergea
se zguduia pământul sub pași
și nu-i stătea niciun bărbat în cale.

Eu o strigam pe nume
și-i spuneam întotdeauna,
bine că te am pe tine
altfel m-aș fi pierdut în brațele altora!

Suntem două roți pe o osie
trase în aceeași direcție până la capăt,
florile de la tâmple se vor ofili,
încărunțiți
doar mirosul lor rămâne
proaspăt și viu
ca o undă de lumină prin trup
care ne umple de parfumul amintirii.