Cuvintele care rămân pe masă
le șterg în fiecare dimineață
până nu mai aud nici sunetele care le compun.

Întâmplarea căzută pe genunchi
mi-a încuviințat dragostea ei anonimă,
să-mi fie călăuză prin întunericul nopții
până s-a făcut iarnă
în toate anotimpurile care vin.

Ce interes mai prezintă femeia
pe care o port în amintiri
dacă are nopțile albe
ca niște aurore la poli?

Tu nu ești de acord
și-n fiecare vineri te aduni din trecut,
treci pe podul de vise în mine
și-mi descifrezi fiecare gând
cu o mângâiere pe tâmple,

de nici nu mai știu
cum să-mi potrivesc cuvintele
în poeme fără sfârșit.