Sub tâmpla mea crivățul viscolea fâșii de lumină
peste câmpia tristă trec cai nărăvași în goană nebună
sub copitele lor tremură carnea pământului translucidă ca gheața
pe deasupra își zboară marșul funebru batalioane de cuci și corbi în vestoane negre
departe tu îți îngropai sărutul promis sub zăpadă.

Cumva moartea se înfiripă printre gânduri pe lângă coaste
știu că n-am apucat să învăț să exist îmi mai trebuie o viață
mă izbeam solitar de umbrele ei erau peroane de ceață
trenul ruginit uitase să oprească se scurgea scârțâind
în mașina de tocat vieți.

Eram doar privire dezbrăcată de ură desculță albă în întuneric străfulgerând albastru.