domol calc,
să nu-mi strivească tălpile
vreo piatră,
oricât de mică ar fi—

oricare dintre ele
e un posibil mesager
către sticlele prăfuite
ale unei ferestre sfinte…

apa trupului, clipocind,
își trece palma
peste creștetul acelei stânci singuratice,

în timp ce încep
toți copacii ei dezgoliți
să latre în cor,
în toate direcțiile.