Dialog cu cealaltă tăcere
-a doua tăcere-

probabil că poteca s-a tot dus prin verile altora
uite cum s-au lipit frunțile noastre de fluturi
și uite cum trupurile dorm liniștite pe lanțuri ruginite
eu nu plâng niciodată

au fost niște începuturi cu urlete
aveam colți de lup
și mă hrăneam din carnea mea pelină
rigide frici lipite de colțul gurii
m-au făcut să-mi cresc frica aia de care tot spun
frica aia să o cresc la sân pe o am și n-o uit
nu-mi vorbi de oameni de nimic
foile de la începutul cărții le-am rupt

eu nu plâng niciodată
dar știu să urlu în tăcere
hai să o luăm de la început
dar să fii tu primul care atinge iarba