Întrebarea pusă de cineva la întâmplare
îmi taie emoția și se agață de răspuns.
Amândoi trăim într-o cochilie
în care se aude vuietul mării îndepărtate
sunet de pian în camera vecină.

Degetale tale subțiri ca un fulger de iuți
le văd alunecând pe sufletul meu
în oglinzile marilor regine
unde se privesc goale descoperindu-și defectele
peste care toarnă fetișuri.

Nimic nu ating fără să se transforme în muză,
inima absoarbe lumina și aprinde focul viu,
arde neîncetat la marile strâmtori
prin care trece timpul în corăbiile nopții,
spre diminețile pline de melancolie
traversând anotimpurile,
noi trecem nepăsători și uituci.