n-am apucat niciodată
să-i mărturisesc MandoLinei
dragostea mea
te iubesc

sărmana
altcineva a agățat-o
cine știe în ce fel de cui

poate corzile ei rupte plâng și-acum
după melodiile mele cântate
cu vocea căldurii asfințitului

Mandolino
lângă mine îți tremurau
corzile bine acordate
temperamentului inimii mele

pe fiecare dintre corzi
îți ceream un tremolo
cât mai dens în plăcere

mult de tot țineam să te văd
în culmea fericirii sper să nu zaci
în podul casei vreunuia nevrednic
de splendoarea grațiilor tale
printre alte aruncate instrumente

Sol–Re–La–MI și Mi–La–Re–Sol
era preludiul obligatoriu
pentru amândoi

desfătările de după
frământările de-acum
tânguite amintiri