Mi-am acoperit sufletul cu mâinile
ca un nou-născut într-un joc de-a v-ați ascunselea.
Soarele saltă de pe mâna stângă pe mâna dreaptă într-o miime de secundă
(o acrobație sinucigașă ai crede)
Umbrele baroce din palme îmi însemnează așteptarea.
Pe catafalcul creștetului am o cruce întoarsă
- ai întors-o tu cu unghiile hipnotizate –
Binecuvântarea mea abia străbate până la tine
prin fereastra din colțul gurii,
agonizând încarcerată între buzele ca o excrescență.
Crucea îmi arde-ntre tâmple
- e semn că mă chemi mai tare decât te chem eu pe tine.

Hai, fii tu cel care cheamă și eu cea care vine.
…avortul conștiinței naște pierderi de sine.