Decizia privită printr-un ochi căzut
peste oraș mă fumegă în soarele de vară.
Aud pașii evitând zgura pe care se telegrafiază
nervii crescuți în livezi de timp...
doar dacă ai crede
că susurul ăsta măcinat de piatră nu crește
nici sfinți, nici demoni...

Dacă nu te iubesc asta nu înseamnă că drumul
nu are aceeași formă ca ștreangul în care
înotăm umbriți sub o singură aripă.

Lasă încheieturile să te doară, acolo mi-am lenevit
sărutul sub lespezi grele de promisiuni.
Dă-mi mâna și ascute-mi tăcerea sub toți
norii care ne amenință promoroaca de lut.