Trec clipele în ritm amețitor
E armonia universului pierdut
A mai rămas un singur dor
De cei uitați și cu păcate.
Iertarea își are rostul precis
Nici chiar iubirea nu e de uitat
Dar când se lasă gândul în abis
Primiv-om doar ce ne-a fost dedicat.
Bat clipele la poarta răzbunării
Și se prăvale un noian de gânduri
M-am săturat de când răbdării
Îi tot dedic doar vorbe printre rânduri.
Adorm și mă trezesc pentru a nu știu câta oară
Dar câte vor mai fi să fie
Privesc în sus și doar în doară
Suflet și trup vor ca un tot să reînvie.