uneori, doar cuvintele ne-au mai rămas
răstignite pe-o masă de cârciumă bântuită de poeți
câtă vină s-ar răsfrânge pe umerii lor roși, dezgoliți,
eviscerați de intuiții, asimilați unui caldarâm alunecos
o zi bună domnilor, ne mai găsim prin strigăt, estompat
ca un țipăt ascuns, o altă stare de fapt, o renunțare
putem supraviețui propriilor noastre neputințe
retoric, ne putem crește cuvintele din vise și zei păgâni
dar, nici acum, nici altădată nu-mi veți întina poemul
eu iubesc... iubescul, îmi vopsesc părul în verde și
cred că ne-au mai rămas cuvinte...