Mă bat niște pedale în tălpi,
Să mi le iau, să le pun pe spinare,
Stând doar pe coate-n scrijelit, ce doare,
Până se îngroașe scoarța cenușie în cruste dălbi.

Mă trag de firele de păr, electrostatic,
Vâlvoi, ca și cum Einstein mi-ar vrea geniu
Și nu voi reuși nicicând; n-am timpul un mileniu,
Mai mult, decât să îndrug multe cuvinte-n rime, apatic.

Mă irosesc în fiecare dimineață, întrebândă
De pot să mă împlinesc din planul vrut al celeilalte,
Trecută tot la rând, la fel, dintr-alte stopuri, eșec, halte,
Provocat, dar nevrute, ființei ce-o întrețin, cum pot, bolânde.

O alta printre, dintre voi, la fel, la fel, cursivele plăpânde!
07.03.2013