ecoul eliberator răsună ca un clopot în dungă
a lună plină a noapte a mii de licurici
deși între mine și fluturii nopții e doar un geam
dansul ultimei lor speranțe pare grotesc
se agață cu disperare de o rază de lumină
ca și sufletul meu de ideea de rai
într-un fel mă văd dincolo cu aripile franjuri
cu cioatele ascuțite de atâta zbucium
răsturnat definitiv sub o talpă imensă
aproape una cu tărâna o mână de cenușă gri
ca mai toate zilele în care număr schiop durerea

sunt vinovat pentru toate neregularitățile
nimic nu-mi mai iese rotund
nici măcar cercul
nici cel pe care îl rostogoleam copil
nici cel de pe care vă împart inima