Lucerna înflorită cade-n coasă,
Căpițele sunt strânse pentru iarnă,
O buhă rotofeie, prin lucarnă,
Clipește-n somn în podul de la casă.

Se întregește gustu-n bob la coarnă,
Amarul iz din flori de tătăneasă
Se împletește-n nări cu chiparoasă
Și-n depărtare toamna suflă-n goarnă.

Timide, mere-ncep să pârguiască,
câte o frunză galbenă apare,
Pe trunchiuri se usucă câte-o iască.

Își pierde din tărie blândul soare,
Din ce în ce mai rar mai cât-o broască
Și toamna asta care vine, doare.