iubirea mea atinge-mi pleoapa cu degetul
să simți cum cresc munții în depărtare
cât timp țin ochii închiși pentru tine nu mă părăsi
nu îți voi cere tribut de grâne sau miere
sunt suzerana unei cetăți sfărâmate
dragul meu drag

nu am ucis copacul acela înalt și singur pe coama dealului
dar era prea frumos și mă temeam să nu dispară
la echinocțiul de toamnă
cu o mână am înjunghiat o frunză
iar cu cealaltă am șters cerul de sânge
mi-era atunci totuna dacă voi muri noaptea sau ziua
era doar o frunză argintie

te-am așteptat amar de vreme cu polen de crin pe buze
poate că aș fi murit în ziua nunții noastre
și nu s-ar fi schimbat nimic
ca și acum te-aș fi rugat să-mi citești o poveste
despre ținutul de dincolo de neguri
să simt vântul mai aproape să crească norii grei
peste cripta în care m-au lăsat