stă pe-un perete aninat
e acolo de când am venit
(într-o miercuri
înainte de paște pe la prânz)
mi-l amintesc doar de când bate secunde
în pieptul meu
cu barosul
a fost al bunicului
al tatălui
l-am moștenit obosit
rotițele i-au rămas mici
mai puține
cât pentru camera mică
care mă strânge deja
îmi picură pe frunte întrebări ancestrale
cântă liniștea din sol

într-una din aceste zile
se va desprinde fluture spre soare
fără el
voi fi visa și eu în sfârșit

liber