de tine mă desparte un val alb ca o rană-
noi doi chiulit-am iar la lecția despre iarnă.

de-am construi ceva, din nou,
am face iarăși cerul să capete ecou.

un gând usor, în mâini cuprins,
mai prinde încă aripi în zborul neatins:

o iarnă am, ți-o dau pe toată azi,
în bulgări să te-nvăț să poți să plângi când cazi.

din vântul rece, ca un zmeu în sprint,
vom rupe-un ceas cu margini infinite de argint.

o să-ți fac din zăpadă un altar
îi poate-o să-mi îndeși iubirea într-un pliu alar.

mai lasăți ochii să viseze
și, spune-mi unde-au învățat toți fulgii să danseze?