Te regăsesc zâmbind tot printre pagini,
cu suflet franjurit, dar cu aceleași margini-
o margine de cer lângă un colt de umbră
și-un vis ce-l fluturi alb peste o mare sumbră.

ai frunze obosite, ce le-au hranit doar lacrimi
și fărș dor si drag esti tot lipsit de patimi;
în ochi sclipește însă preludiul unui ceas
în care fericirea cu voluptate-a ars.