vrăbii impertinente
își dispută pâinea mea aburindă jertfită
furnici masochiste clădesc temerar mușuroaie
pe epiderma ta translucidă
sunt ciori care-mi fură din palmă
iubiri de o vară legate cu atele
cratere fisurate ale inimii mele maghrebiene

guguștiucii își lipesc cuiburile
cu lutul ce se scurge din mâinile tale
diletante
mi-a plecat sufletul la Marea Moartă
cozi de rândunele cu ochi de păun
scriu pe albul hârtiei
bolnav de cataractă

ca niște albatroși ce trag cu parâme
o barcă
ne simțim aripile grele de apa
cristaliza(n)tă
se migrează spre Sud
în ultima haltă doar vulturi
cataleptici rămân
și buha nopților eretice

de tavanul peșterii jilave atârnă
un liliac cu ascuțite gheare
și-o inimă ce laic se dilată