Cântec de ciocârlie este glasul
care-mi rămâne-n auz
și-și face cuib.

Cuvintele mele pe buze îi vin
ca o șoptire cu har,
ochiul ca sabia scoasă din teacă
nesfârșitul îl taie-n segmente
atât cât pot să privesc,

iar inima se zbate în trup
ca la o vrabie prinsă.

Împlinire în gândul de mâine
mierea în suflet se strânge,

dulcele ei vâscos,
să-i facă glasul mai drag.