tu, cel care respiri în poeme
în timp ce veghezi trenurile
sau oamenii
de deraieri spectaculoase
ale destinului

tu, cel gelos pe bărbatul care
mă adăpostește sub umbrelă,
gelos pe ploaia care mă atinge,
cel care porți prin munți
dorurile Bărăganului

tu care spui că ți se bat în minte
mii de poeme
atunci când mă găsești
pe lungimea de undă...

ah! mă întreb:
dacă ți-aș fi dat zilnic
„bună dimineața!”,
aș fi putut să-ți inspir
măcar un poem ratat?