fruntea ta ocean abrupt
căzând dincolo de
cuvinte și
de gesturi
de aici și
acum
în prăvăliri de clipă sau
în mistuiri
eterne
.... aceeași ca și altădată dar
mereu alta
preschimbată precum
tainica chemare a răsăritului în
asfințit
a zilei în
noapte
a dorului în
nedor...
încă îmi înfioară
surâsul genuin de
suspine înecate în
propria tresărire de
tine
dar nu știu unde
să te mai caut căci
prea mult te-ai risipit în
toate iar
eu deprinsesem mai degrabă lecția de
a găsi „ceva” în...
„ceva”

.....................................................................

a venit toamna
nopțile sunt mai reci și...
mai lungi

poate vom deveni mai înțelepți

păcat totuși că
am ratat cina cea de taină deși
nimeni nu ne garanta
netrădarea