după o romanță...

Din doi de noi curg șiroaie,
lacrimi false, ochii ni se-nmoaie
și se dilată –
din sărutari treptat ne ridicăm,
lăsând la urmă să ne arătăm
doar o pată –
doar lumina ne-a înzestrat
pe aripi cu o poezie dură
și aerul ni l-am filtrat
în anotimpuri fercite de căldură.

Dacă ar fi să bântuiesc,
va mai rămâne doar o pată,
la care să stau în noapte s-o privesc
să aprindă acea flacără curată.

Am uitat să fiu al meu,
că te aștept în zi, în noapte, viață,
și te iubesc din inerție tot mereu,
sunt zece zile de pete de gheață.