Notele angelice ale Missei Brevis de Palestrina
Sună înălțător în pacea bisericii Sfântului Petru din Assisi,
Unde, ancorat, am rămas peste vară,
Împietrit, neputincios, sunt la capătul pelerinajului
Întru găsirea de adevăruri veșnice, o căutare ancestrală,

Moștenită de la străbunii mei privați de certitudini,
Caut la capătul puterilor:
Notele îmi mângâie sufletul neliniștit,
Coloanele, piatra șlefuită îmi mângâie privirea hieratică,
Ce caută necurmat dovada, mărturia magistrală!

Departe de tihna fără de strădanii a fricii,
Neînțeles, solitar, dar mereu cutezător,
Merg pe calea fără de întoarcere,
Spre idealuri posibile în vrere de titan,
Născute din noblețe siderală,

Asupra tuturor, realităților bicisnice, nedemne,
Creatoare de adevăruri lamentabile,
Pentru o viețuire în apoetică umbră,
În oportunități de cârcotași! Această zadarnică trudă,
Ce mă întristează de moarte, demențială,

Împotriva nevăzutei amenințări,
Ce dă impuls cerbiciei mele amarnice, anarhice, arhaice.
Prevestirea e prezentă și aceasta-mi menține credința,
Îmi consolidează și totodată-mi întemeiază dorința,
Să apuc noțiunile din haosul încă neechilibrat
Și să învăț de-a rosti sunete articulat,

Ca primul om, conștient de propriu-i strigăt fiind,
Încerc nedeslușitul în degetele-mi, cu sfială, să mi-l cuprind,
Ca pe lut să-l modelez, să-i dau înfățișare,
Prin el să-mi înfăptuiesc propria eliberare.
Un întăi cuvânt, neabuzat, pur
Nu schimbă nimic, nici situația, nici lumea din jur,

Dar, ca și fulgerul, îmi luminează cărarea și
Mă va fi salvat de îndoială; plouă, bocete în noapte;
Apă, suspine și șoapte ...
O alee pentru mine însumi, unde copacii îmi spun:
Drumul drept e drumul cel mai bun.