piteam de mâță pita - nici eu n-am demâncare
cădea pe-alocuri frunza, în sângerie straie
și mai era și vântul și mai era și-o ploaie
iar prințul Plumb tristețe ne da la fiecare


și-nsângerată-i glia de prințul cel rapace
pe jilțul cel Domniei cu-ndemânare uns
pămânții-n crama veche orânduiesc capace
din firea-ne bolândă o vară ni s-a smuls


și bărbierit mai umblu sub chica ce mi-am tuns
în tagma omenească e tot o desfrunzire
iar frica cea de molii zadarnic m-a pătruns
închei sonetu-acesta, la bună auzire


căci nu mi-i dat, lumește, mai multe să îndrug
când pe câmpie frunza e arsă ca pe rug