tristețea mea se ascunde azi neîndemânatic
după amintiri zămislite ieri
fecundate să răsară
la ora unui asfințit deloc programat

umbre rebele cad pieziș
și se așază dezinvolt
pe umerii mei și în gând
înlăuntrul înlăuntrului meu
mă escortează
ca pe ultimul deținut
lăsat în libertate doar cât ai clipi din ochi

luna plină îmi umple fruntea
și tâmplele
de nesomn
vârcolacii vin să se ascundă
în buzunarul de la pieptul meu
mă gâdilă dar îi suport cu tenacitate:
nici data trecută nu am protestat

bulgări de jăratic
se strecoară subtil
printre roțile carului
poticnit pe podul din piatră:
am uitat iar să mă ridic din drum
toate măruntaiele îmi trosnesc indiscret
sub apăsarea ingrată
dar nu mă lamentez
îmi înăbuș strigătele
o lacrimă se prăbușește totuși
mai adânc de obrajii mei
îi aud ecoul
mă încredințez lui
el mă recunoaște imediat
mă acceptă
conviețuim și o facem cu succes
cel puțin în ultima vreme

râul seacă mereu
azi e o baltă cu apă stătută
în care nici broaștele
nu mai procreează
nici măcar nu orăcăie
vine un cintez arareori
să se adape
dă cu ciocul și pleacă imediat
dezaprobator:
data viitoare o să ocolească locul
și penele roșii se fac negre de ciudă
nu rămâne decât buha
cu ochii ei mari și rotunzi lipiți
își aduce puii rând pe rând
și-i învață să supraviețuiască (e expertă la acest capitol)
își cântă apoi simfonia nocturnă
departe de lume în arborele cu vreascuri putrede
urlă un lup la luna plină
se face roșie
și fuge dincolo de cer

plouă plouă plouă
nu se mai oprește
noroiul ulițelor îți intră în oase
îți împrumută filosofia lui neagră-onctuoasă
care nu e chiar de lepădat
nu ai de ales
te așezi strâmb
și judeci drept
nu e totuși chiar atât de rău:
tristețea asta este a mea
în consecință nu o pot trăda
așa că o trăiesc ca pe oricare altă stare