Când te-apucă dorul
te strângi rotund într-un vis
și plângi cu ochii ploii
din tine născuți.

La o lumânare aprinsă
aștepți întoarcerea verii
de la culesul de fragi,
tânguirea trupurilor fărmate de flori,
păcatul viorilor rostite în șoaptă.

Doamne, mi-ai trudit salcâmii
din carne sfântă,
mi-ai îngenunchiat a toamnă
și ultimul cocor.
Am rămas cu gratiile pe suflet
și strigătul stârnind furtună.

Cândva voi învăța cum să găsesc viața,
la ce poartă înaltă să-ncep fericirea.
Cândva voi înțelege
că în căușul palmei
poți ascunde oricând munți
și obraji fericiți.