Nimeni n-o să ne strige din moarte
și ar fi păcat să credem
că noi înșine n-avem în memorie revelația
unei trăiri pline de riscul întâmplării nefaste.

Femeia mă liniștește cu pacea cuvintelor
care alunecă în suflet, curajul împlinirii
până la vindecarea locului bolnav.
Diminețile îndepărtează gândurile cenușii
cu emoția unor săruturi
înrourate pe buze.

Îmi pipăie libertatea cu al șaselea simț,
surâde mișcată cu gesturi nevinovate
și plină de intenții posesive
își dezvelește pielea netedă, rubinie
pe coapse,
pe șoldurile cărnoase
și pune stăpânire pe nehotărârea mea
îndepărtându-mă cu dragoste tânără
de moarte.