Din hățișuri, șturlubatic,
Ciumafaiul descălțat,
Într-un șort țepos, cromatic,
Unic, zdrențuit, sfărmat;
Și-un tricou în ton de pai,
Venea-n goană cu alai!

La trei metri și mai bine,
Mătrăgune, mărăcini,
Un șuvoi de ierburi fine,
Brusturi, știrițe și spini,
Holbure lungi și uscate,
Gâfâind, aleargă-n spate.

Imobilă și cam surdă,
O floare întârziată,
Văzându-i buimaci cum zburdă,
Zâmbește da-i speriată.
-Tii, dar ce hoardă țicnită,
Precis că voi fi strivită!

Răsfirată peste garduri,
Zoreaua-i în friguri văd.
Sesizând că prin răsaduri,
Toamna a făcut prăpăd,
Șușoti ca pentru sine:
-De-aia fug de pe coline!

Fremătând de la hazardul
Iscat ca și din senin,
Știru-ncolăcise gardul.
Zdrelit la genunchi și-un spin,
S-a lipit de el și zace,
N-are plasturi, nici cojoace!