Că suntem disperați încă n-ar fi nimic,
Suntem orgolioși și mult prea bârfitori,
Ne îndoim de-orice, stând lângă alambic,
Sau în ,,Poiana lui Iocan”, clevetitori!

Să trăncănim ne place, și nu puțin de tot,
Încât cu-nflăcărare ne prindem în taifas
Și în război ne ducem, când trebuie, socot,
Ceva din eroism în noi a mai rămas.

Crize de oboseală ne-apasă uneori,
Gândirea ne conduce, pe drumul ei, discret,
Și nu ne dăm în lături, de e să tragem sfori,
Căci ne pricepem bine la vis și la concret.