Uitat de moarte, joc zaruri
cu un ceas oprit.
O mînă eu, una el.
Nu putem trișa:
fețele zarurilor,
asemenea orelor de pe cadran,
s-au șters demult.
Cîștigătorul nici nu contează.
Trebuie să scap cumva de aici, îmi spun.
(A cîta oară?)
Așteptarea a fost prea lungă,
am uitat cine sunt, mi-e dor de mine,
Celălalt, cum ochiului îi e dor de
ceea ce nu a văzut niciodată.
Mă reped, apuc ceasul,
învîrt cheița să îl pornesc
și fug și fug. Dar, în urma mea,
nu se aude nici un ticăit,
ceasul e stricat! ceasul e stricat!
îmi strigă cineva.
Mă reașez la masă,
arunc zarurile
- oi albe, rătăcite.