mi-ești o tăcere-n nobile metale
tu, moartea mea pe-atât cât îmi ești viață
la sânul tău pruncia mea te-nvață
și toate cele-a mele-s ale tale

când ne iubim, acoperiți de ceață
precum am fi sub veșnice mantale
te-ntreb, în diminețile fatale
pe unde îți ții inima, dulceață

să mă izbesc de zidu-a talei sfere
se-ntâmplă câteodată, în amurg
când soarele își leapădă din miere

c-un fluviu de tristețe-atunci mai curg
în rest sunt vesel, chiar de-n gură-i fiere
căci nu avem același demiurg