Îmi sunt picioarele de lut,
Când treptele le urc spre cer
Și frunzele din al meu scut,
Se ofilesc si-n urma-mi pier.

Înaintez fără să-ți cer,
Nimic din ce-ai putea să-mi dai
Si-n pașii arămii de fier,
Îmi port ruginile spre rai.

Și, din chemarea-ți dureroasă,
Învie frica mea sălcie,
Îmi sorb o rugă mătăsoasă,
Născută-n mine din pruncie.

Sărut pe trepte semnul crucii,
Și-mi port iubirea în picioare,
Parfumul ei plin de capricii,
Îl simt urcând spre abdicare.

Mie dor de pacea ta trupească,
Să-mi simți tăcerile smerite
Și-n tine să se-adâncească,
Buzele-mi triste, biciuite.