aici parfumul feliei de pepene proaspăt adunat din păduri virgine ne irigă simțurile.
ca un mir cădelnițat tainic. încredințat lăuntrului din noi ne zidește.
sapă canale adânci în inimi atrofiate. tocite. strâmbe și efemere. rău întocmite prin ele însele.
de mult uitate în propriile zdrențe. policolore. neasortate. neinspirate.

aici ne dezmărginim. ieșim din noi ca să ne aducem aminte de ce am fost de mult
atunci când, ingenui și mult prea grăbiți, am cules lacomi fructul
fără să pregetăm prea mult. și am căzut. ne-am izbit trupurile de propria materie.
lamentabil ne-am recunoscut. am tras în piept țărâna ca pe-o haină.
ne strângea că în vinișoare iuți sângele dădea pe afară. și totuși a trebuit să ne-o asumăm.

... aici... însă sucul firului de iarbă strivit estetic fără milă în dinți albi de copil bun
ne face transfuzii. în potire din petale albastre cu sângele crucii preschimbat în altar și făclie
în înviere. veșnic altoindu-ne cu cerul de deasupra noastră

aici, dacă-ți lipești trecerea de pământul răscolit în ploi repezi de vară,
nu poți decât să te îndrăgostești indecent de iremediabil de văpaia răcoritoare
a sevei primordiale pe care la nesfârșit o vei căuta mai apoi din proprie vocație