soarele toamnei te-nvăluie blând
verzi ochii tăi mă privesc ferit și ciudat
de sub pălăria cochetă părul buclat
cade în valuri părelnic cărunt
în vara noastră mereu ne-am văzut
fugare privirile au vorbit între ele
te-am vrut mereu de ce am tăcut
zilele-s scurte acum și frunzele-s grele
vezi cum se rup din frasin și cad
și fructele cad rotitoare bractee
nerostitele-mi gânduri poate că sunt
și încă-s bărbat tu încă femeie...

un mâț leșinat îți atinge glezna îi dai cu piciorul
ca un făcut vine la mine
mă privește în ochi și-și plânge amarul
îl iau pe genunchi te ridici și pleci pe alee
poate că mâțul acesta e-o parte din sufletul meu
dintr-o altă viață când noi ne-am iubit...

cu ce te-am supărat atunci
atât de tare femeie?