Mă urăsc cum se cuvine,
Tot disprețul mi-l aloc
Și golit așa de mine,
Dumnezeu să intre-n loc.

El e adevărul unic
Cum zicea și Þuțea Petre,
Restul nu e decât ludic,
Amăgiri de foc pe vetre.

La-ntrebări precum ,,de unde?”
Ființa mea n-are răspuns,
Cercetând, chiar pe oriunde,
Ca să știe… n-a ajuns!

La-ncotro, nici scop, nici sens
N-am aflat până acum,
Universu-i gol sau dens,
Omu-i zeu, e foc sau scrum?

Până unde? Cine știe
Să răspundă, îl invit!
Și-am să-l cânt în poezie
Ca pe cel mai nimerit.

Doamne, umple-ne pe noi
Cu mirarea ta divină,
Iartă-ne, c-am fost ,,nevoi”
În frumoasa ta grădină!