Ulise plângea în fiecare zi pe fruntea iubitei
am crezut că visez
dar nu era imaginația mea
ori vreo scenă rămasă dintr-un film
știam că tremuram de mână cu realitatea
fără alternative
și mă rugam să nu mai simt în tălpi
rănile care se adânceau la fiecare pas
pe mâini
pe frunte
pe tâmple

sângele curgea spre un alt univers

am crezut că visez
dar descompunerea mea nu înșela pe nimeni
nici măcar moartea nu se mai juca
luase în serios ticul ei nervos
ăla de-a mă otrăvi cu viața
am vrut să fiu în pas cu moda și-am făcut
un colaj cu amintiri furate din jurnalele zeilor
l-am făcut din frunze de nuc
apoi m-am așezat în rând cu viii
și-am început să sper
să cred în șerpi
și să admir colții de lupi

dar m-am așezat și în rând cu morții
și-am început să cred
că ceea ce nu sunt
nu-mi pot avea
așa că am adormit la marginea drumului
acolo unde un fugar pierduse o sabie