Noaptea mea nu e noapte din întunericul tău,
e mai mult un gol găsit în impas
pentru o inimă care așteaptă
ca o primăvară sosirea păsărilor
despletită din obișnuință la soare.

O bucurie de înălțime urcă prin vămile cerului.

Eu sunt gândul întrupat în visul femeii,
am aura unui destin care se caută la dinți,
limba unei catedrale care se zidește
după o lungă așteptare-n genunchi.

Moartea s-a deghizat în fată mare
cu zestre, bolnavă de hiv,
plecată la coasă
într-o lume plină de bălării.