de preaștiută boală a dimineții sufăr
iubita și cafeaua sunt singure simptome
și între noi, iubito, tot circulă arome
pe gura noastră crește al vorbei dulce nufăr


eu îți parcurg cu ochii a nudului tău hartă
cafeaua clocotește ca un imens destin
citim cum va fi ziua în zeama-aceea fiartă
de ne va fi tăcere ori poate un festin


am observat, iubito, puțin cum te mai treci
și eu în veșnicie mă simt cum de alunec
dar va mai trece vreme până de fi-vom reci
deși-n a mea privire simt cum mai mult mă-ntunec


privind în grea clepsidră, nisipul rece-l număr
în ochi tu vii c-o ploaie să mi te-așezi pe umăr