Îmi amintesc prea bine, fiind un norocos,
De-un gânditor certat cu-ntinderile vide
Pe care le scruta-nainte de Cristos
Și-acesta nu e altul, decât el, Parmenide.

El spune simplu și fără savantlâcuri:
,,Ființa se găsește în dânsa cât va fi”
Și-ncepe de la ea cele mai fine svâcuri
Și viața peste viață va curge zi de zi.

Ființa ca ființă, în sine-și adunată,
Neliniști n-o ating, ca pe sihaștri-n schit,
Ea fi-va-n viitor ce-a fost și altădată,
Atinsă-n ,,devenire” de însuși Heraclit.