mahmură de noapte,
cotidianul luminează fără zahăr
gustul meu preferat de cafea,
prin aurora încinsă de culoare
dimineața mă rostește pe nume
în tramvaiul ce-mi urlă a treaz,
aroma privirilor noastre în gol
ne însoțește câteva stații,
cu niște clipe mici,
înghesuite lângă noi,
dându-ne suflu de ființă
pentru lungile clipe din soartă…

Cred că voi reuși azi,
totuși,
să ajung până seara
la rugăciunea mea preferată:
să te pot vedea și mâine