Când moare o iubire
cerul se-nvârte în neastâmpăr,
ochii stelelor strigă,
sufletul pătează timpul
cu degetele muiate-n zadar.
Visele străzilor înalte
adăpostesc întuneric.
Drumul e liber,
nici neputința nu-și mai găsește loc
în palma lui.
Ceața se-așază rece
pe rădăcini de suflet,
clipele plâng pe umăr durere.

Cândva vei aduce sfârșitul de săptămână-napoi,
mă vei căra din toamnă pe brațe,
cu rănile cruci brăzdate-n van.
Vom striga lumii la fiecare respirație
cu aripi veștede înflorind cocori.
Obrazul pe care-ai scris flămând cu lacrimi
va fi din nou dimineață.