În superbia vecilor valsândă
ți-e inima, aceea cristalină
îmi șezi în ochi, privirea mă alină,
răzlețul meu refugiu de osândă...

Purtând pe chip a frumuseții mină
povestea noastră este începândă
în dimineți cafeaua stă la pândă
din smoala ei să toarne-n noi lumină.

Pe piele-ți scriu în zori de zi cu dinții
ca pe-o hârtie ne-ncepută-un psalm
iubirea să ne-o apere toți sfinții.

Deși țigara-mi stă pe buze calm
în suflet și în răsuflarea minții
simt dogorirea cărnii, de napalm.