În tren doamna brună stătea la fereastră
Și privea diluviul fluviului discret
Peste care toamna roșu violet
Parfuma cu brumă Dunărea albastră
Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în juru-i flori de chihlimbar
Și treceau prin aer oamenii de var
În răstimp ce două lacrimi de mărgean
Curg pe-obrazul doamnei brune de la geam