Doamne,
Am plâns atât
Și te-am rugat,
În multe toamne,
Fără noroc și disperat,
Să nu mă lași de toți urât
Cât încă-s pe pământ.
Nu ți-am cerut
Nici tinerețea,
Nici să iubesc
Fără legământ.
La început
De an ceresc,
M-ai pedepsit,
Poate că meritat.
Apoi, m-ai ascultat
Și, în sfârșit,
M-ai dăruit,
La ceas de taină,
Cu tot ce mi-am dorit.
Într-un oraș de munte,
La vorbă de pahar,
Între făpturi stinghere,
Dar cu har,
S-a întâmplat
Ce trebuia
Să se întâmple.
Un om m-a acceptat
În timp ce-mi mâgâia
Aי mele tâmple
Cu teamă și gingaș.
Am înțeles
Atunci,
Cu sufletul curat,
Că așa a fost să fie,
Minunat!